Ioana Adina Marin — un profil video despre încredere
Profil video / servicii profesionale
Un profil video profesional construit în jurul ascultării, încrederii și relației umane din spatele unei profesii în care oamenii caută claritate înainte să ia o decizie.
Despre profilul video al Ioanei Adina Marin
Ioana Adina Marin este prezentată ca avocat și mediator, într-un film care mută accentul de la formulări abstracte despre profesie către felul în care un profesionist comunică și construiește încredere.
Interviul și imaginea sunt folosite pentru a arăta omul din spatele serviciului profesional, într-o formă potrivită pentru prezentare online și comunicare de brand personal.
Proiectul demonstrează cum un profil video poate umaniza o profesie serioasă fără să o transforme într-o reclamă artificială.
Ioana Adina Marin activează în două roluri profesionale distincte. Informațiile despre activitatea sa ca avocat sunt prezentate pe pagina Ioana Adina Marin — avocat în București, iar activitatea de mediere este prezentată separat pe pagina Ioana Adina Marin — mediator în București.
- Locație
- Biroul Ioanei.
- An
- 2023.
- Filmare
- Două zile.
- Lumină
- Aproape o zi întreagă numai pentru pregătirea luminii.
- Interviu
- Structură pregătită, multe duble și antrenament direct-to-camera.
Uneori profilul video începe înainte să pornești camera.
Ideea filmului a fost a mea. Voiam ca Ioana să fie mai apropiată în felul în care vorbește și se prezintă oamenilor care ar putea lucra cu ea. Am filmat la birou, dar biroul nu a rămas pur și simplu așa cum l-am găsit. L-am rearanjat serios pentru cameră.
Aproape o zi întreagă s-a dus numai pe lumină. Am folosit multe surse și am schimbat lucruri care, cu ochiul liber, păreau neimportante. Camera are prostul obicei să transforme un obiect mic ignorat într-un lucru pe care după aceea îl vezi numai pe el. Uneori repari, te uiți din nou, apoi mai repari o dată.
Privitul în obiectiv se învață și el.
Interviul avea o structură pregătită, dar am filmat multe duble. Am lucrat mult cu Ioana la privitul direct în obiectiv. Am făcut inclusiv înregistrări demonstrative cu „așa nu”, ca să poată vedea exact diferența. Nu era vorba să joace un rol, ci să găsească o formă în care camera să nu stea între ea și omul care o ascultă.
Ce mi-a plăcut au fost gesturile mici, cele care nu pot fi scrise în scenariu. Din cauza lor nu am vrut un spot clasic de cabinet de avocat. Am vrut mai degrabă o poveste despre un om, păstrând profesia foarte clară, dar fără să lase profesia să înghită persoana.
Camera nu trebuia să o facă pe Ioana mai convingătoare. Trebuia să dispară dintre noi.
Cred că unul dintre cele mai dificile lucruri când filmezi un profesionist este tentația de a-l face să vorbească „bine pentru cameră”. Exact de acolo poate începe problema.
Cu Ioana am făcut multe duble și am lucrat mult la privirea direct în obiectiv. Nu pentru că nu știa ce avea de spus. Din contră. Problema era să ajungem într-un punct în care informația să rămână clară, dar omul să nu mai pară că recită pentru un aparat aflat la un metru în fața lui.
De asta am făcut inclusiv demonstrații cu „așa nu”. Uneori e mult mai simplu să vezi diferența decât să ți-o explice cineva.
Pentru mine, momentul bun nu este neapărat cel în care propoziția iese perfect. Este cel în care încetezi să mai observi camera și începi să-l asculți pe omul din fața ei.
Și tocmai aici filmul Ioanei mi-a confirmat ceva ce am învățat în ani de filmări: într-un profil video, imperfecțiunea mică poate fi mai valoroasă decât o frază executată impecabil. Dacă tai fiecare respirație, fiecare ezitare și fiecare gest care nu pare „perfect”, există riscul să rămână profesia și să dispară omul.
Eu voiam exact invers: profesia să fie foarte clară, dar Ioana să rămână acolo.
Și montajul a însemnat să tai.
Una dintre deciziile importante a fost lungimea. Am scurtat filmul. În aceleași două zile am filmat atât profilul principal, cât și material separat, mai utilitar, pentru zona juridică. Faptul că le-am filmat împreună nu înseamnă că trebuiau să devină același tip de film.
„Nu voiam un film în care să par că recit ceva pentru cameră și nici un spot clasic de cabinet. Cu Mugur am lucrat mult la cadru, lumină și mai ales la felul în care vorbesc direct către cameră. Am făcut multe duble — inclusiv câteva demonstrații de «așa nu» :)) — până când informația a rămas clară, dar discursul a devenit firesc. La final, filmul nu încearcă să mă facă să par altcineva. Mă recunosc în el. Pentru mine, asta înseamnă că și-a făcut treaba.”